O poveste reala dintr-un spital din Bucuresti

Intr-un spital o doamna slaba si in varsta, putin peste 60 de ani se foieste cu greu in pat, incercand sa-si mai schimbe pozitia. Are nevoie de un telefon mobil, ea nu are unul, sa sune pe cineva sa-i spuna ca mai sta o vreme.
O privesti si ti se rupe inima. Are un par drept, rar, castaniu-carunt care-i curge aproape pana la umeri. E rusinoasa, tacuta, speriata, trista, trasa la fata, palida si are cearcane imense. Nu vrea decat sa treaca neobservata. Afli de la celelalte doamne din salon ca nu are pe nimeni, nu are frate, sora, nici copii.

Povestea vietii ei e cam asa. Se trage dintr-o familie buna, care au avut grija sa-i dea o educatie aleasa, dar care au fost severi cu ea. Scapata de sub supravegherea parintilor, si-a propus inca de pe bancile facultatii o viata normala...petrereri, iubit, apoi sot, apoi copii. Toata viata a insistat ca barbatii s-a nu o priveasca ca pe un obiect sexual, ci sa-i aprecieze intelectul...pana intr-o zi cand a realizat ca realmente nu o mai atragea nici o privire. In aceeasi zi a realizat ca avea o varsta si ca prea a fost confiscata de micile probleme cotidiene, si, cel mai neplacut, ca imbatraneste singura. A realizat deasemenea ca incercarile ei de a-si gasi pe cineva cu care sa imparta viata o fac sa para ridicola, si, instinctiv s-a inchis si mai mult in ea. Si-a luat o pisica, dar si aceasta a parasit-o dupa 2 ani, fugind bezmetica prin cartier.

- Da. Doctorul mi-a zis ca mai stau...da ...da...veniti...cand puteti, vorbea cu voce stinsa la telefon.
Era vecina de alaturi. Singura persoana din bloc cu care reusise sa lege o amicitie. Mai beau cafele seara, ii mai aducea de mancare si ii mai ghicea in carti.

In cateva ore apare si vecina. Grasa, voioasa si cu gura mare. Aduce o sticla cu apa si cateva cutii de margarina cu ceva de mancare. Se intereseaza ce are voie sa manance si daca a dat ceva la asistente.
Din vorba in vorba intr-un final afli ca vecina grasa v-a primi apartamentul acesteia si ca de aceea are grija de ea.
- Bine ca am facut actele, ii spune asistentei pe sest. Apoi o priveste cu mila si un mic sentiment de vinovatie pe doamna slaba si in varsta, putin peste 60 de ani cum foieste cu greu in pat si rosteste cu un oftat:
- Deh, astia-i viata !