Sarbatori de Pasti

Nu sunt de fel un bun crestin, dar din capul locului afirm ca sut unul care crede cu tarie in D-zeu, intr-un motor al motoarelor.
Intotdeauna mi-au placut pregatirile pentru astfel de sarbatori si chiar si spiritualitatea care transpare in astfel de activitati. Ma inebunesc dupa vinul rosu si imi place sa imi invat copilul sa ciocneasca oua.
Mi se rupe inima de bietii miei macelariti, dar ii degust atat cat sa nu-mi cada stomacul.
Tin post, odata pentru curatarea organismului, dar si pentru ca un fundamentalist ortodox cu ceva har mi-a explicat ca postul iti poate facilita negocieri cu D-zeu, sau in orice caz...negocieri pe verticala cu alte Institutii Superioare in ierarhia cereasca.
Nu prea cred ca ajuta spovedania pe banda rulanta la vreun popa, fara de care nu te impartaseste nici dracu, dar cred in rugaciune pe care o fac in intimitate si in smerenie.
Am o retinere de fiecare data cand e vorba de mers la Inviere. Sunt mereu deranjat de fufe si ghertoi care au venit la agatat si am teama permanenta de a nu lua foc dupa ce se da...lumina.
Acest fapt se intampla si in alte orase nu numai in Bucuresti.
Un lucru insa m-a emotionat cu adevarat si cred ca aici sta cumva esenta acestei sfinte sarbatori.
Eram acum cativa ani la Inviere in Ramnicu Valcea. Biserica avea si cimitir in curtea ei. Din pricina aglomeratiei am stat mai mult in partea cu cimitirul.
Acolo am vazut o doamna pe la 40 de ani, care smerita statea cu mana pe mormantul parintilor ei cat timp clopotele au inceput sa bata. Iar cand lumina a ajuns si la ea, din lumanare in lumanare, le-a aprins si parintilor doua...pe mormant.
Pana la urma cred ca in asta consta puterea acestei sarbatori. E o mica pauza in cotidian, in care trebuie sa-i cinstim pe cei dragi care nu mai sunt printre noi, sa fim alaturi de ei, dincolo de parastase. Sa le spunem ca ne pare rau si cat de mult i-am iubit.
Sarbatori fericite si voua...dupa cum meritati !