Aproape 10 ani din viata am trait dupa ideea "cand voi dormiti eu traiesc, cand voi munciti, eu dorm, ma odihnesc". Ma intorceam cu mare satisfactii de la carciuma, de la terase, de la petreceri, de la radio fin in orele in care primi oameni cu fete lungi si ochii printre dinti se duceau in fabricile si uzinele Bucurestilor.
Sentimentul asta ma anima si acum cand toata lumea va fi terminat concediile, vacantele si eu voi pleca iar in lume pentru vreo 2 saptamani. Am si cd-uri noi in masina, iata cateva muzici care ma vor insoti:
NEW ORDER 60 Miles per hour
ORBITAL Beach
UNDERWORLD Beautiful Burnout
BOB MARLEY Jammin'
ASIAN DUB FOUNDATION - Riddim I Like
vineri, 12 septembrie 2008
joi, 11 septembrie 2008
Mike Patton e Metropole Orchestra
Nu poti sa spui ca baiatul asta, Mike Patton [ex. Faith No More] imbatraneste urat.
Iata dovada:
Iata dovada:
miercuri, 10 septembrie 2008
Ultima noapte de amor, prima noapte de apocalipsa
Marele experiment cu particule a creat isterie, nu stiu daca internationala, dar cu siguranta...nationala.
Aseara cand imi dadeam copilul in leagan in parcul de langa bloc, toti parinti si toti copii vorbeau de sfarsitul lumii.
Am fost placut surprins insa, induiosat chiar, cand in toata aceasta isterie am surprins un dialog intre niste copii cam la vreo 10 ani: un voinic si doua d-soare.
El le propune partenerelor de joaca sa-ti rememoreze tot ce a fost frumos in viata lor, daca tot bate la usa sfarsitul lumii. Si tot el vine cu prima, citez, “super amintire”, cand i-a gasit catelul uneia dintre d-soarele de fata si ea l-a imbratisat. Fetita cu pricina, bineinteles, nu a percutat la amintirea tanarului amorezat si a incercat o alta amintire de la scoala cu niste colege si doamna invatoare.
Indragostitul a insistat timid “propun sa rememoram chiar acum super amintirea mea” sperand la o imbratisare. Ce folos, fetitele trecusera la cea de a treia amintire.
marți, 9 septembrie 2008
Hector Zazou nu mai e
A incetat din viata un mare muzician. A murit Hector Zazou. S-a dus sa calatoreasca in dimensiunile paralele pe care muzica sa ti le oferea spre descoperire.
"Compozitorul şi producătorul Hector Zazou, adept al metisajului muzical care a colaborat, printre alţii, cu muzicieni precum Bjork şi Peter Gabriel, a încetat din viaţă, luni, la Paris, după o boală de lungă durată, informează AFP.Artist inoovator al carierei eclectice, Hector Zazou, născut la Sidi bel Abbès (Algeria) pe 11 iulie 1948, a fost un pionier francez al mariajului între muzica contemporană şi muzica lumii. În ultimul său album, "In The House Of Mirrors", înregistrat în India, va fi lansat pe 6 octombrie de către studiourile Crammed."
PS: Ar fi pacat sa treci prin viata fara sa asculti superbul sau disc Sahara Blue. Incercati sa o faceti.
"Compozitorul şi producătorul Hector Zazou, adept al metisajului muzical care a colaborat, printre alţii, cu muzicieni precum Bjork şi Peter Gabriel, a încetat din viaţă, luni, la Paris, după o boală de lungă durată, informează AFP.Artist inoovator al carierei eclectice, Hector Zazou, născut la Sidi bel Abbès (Algeria) pe 11 iulie 1948, a fost un pionier francez al mariajului între muzica contemporană şi muzica lumii. În ultimul său album, "In The House Of Mirrors", înregistrat în India, va fi lansat pe 6 octombrie de către studiourile Crammed."
PS: Ar fi pacat sa treci prin viata fara sa asculti superbul sau disc Sahara Blue. Incercati sa o faceti.
wannabe
I wanna be a dadaist punk rocker with dreadlocks and a succesful business money maker in the same time !
duminică, 7 septembrie 2008
Nagorny Karabach
De vreo saptamana ma bantuie aceasta minunata piesa. Blixa oricum este marele poet, iar cand vorbim de Neubauten, vorbim de next level in muzica. Si cu toate ca am urechea muncita ani de zile pe discurile E.N., nu pot sa nu fiu surprins placut, sa nu ma emotionez la divinele acorduri ale polizorului. Acum calatorim in Nagorny Karabach
un minitur european, putin de pofta
Eram rataciti cu masina prin Praga si putin nervosi din aceasta pricina. Ascultam radio RockZone consultand harti. GPS-ul murise. Cand deoadata din boxe un sunet de chitara arhicunoscut mie mi se prelinge din urechi, direct in hipotalamus si de acolo in suflet. Era I Just Want You cu Ozzy. Incredibil ce efect a avut. Am realizat pentru a cata oara ca sunt cu adevarat viu, ce sa te ratacesti intr-un oras precum Praga e un dar, si mi s-a deschis brusc apetitul pentru berea facuta de calugarii de la Manastirea Strahov. Nu stiu cat de apropie de D-zeu berea cu pricina, dar de catolicism cu siguranta.
Ajunseseram in Praga dupa 3 zile de Sziget Festival in Budapesta unde ne-am bucurat de cateva muzici extraordinare. Am vazut in sfarsit Sex Pistols live si doua zile am vorbit numai despre asta. Nefericirea mea a fost ca am pierdut Transglobal Underground cu Natacha Atlas. Curat ghinion, dar drumul Bucuresti-Budapesta s-a dovedit a fi almost a never ending road. Si am prins eclipsa dansand pe Mesecina cu Bregovic. Nu am niciodata entuziasmul sa ma duc la o cantare cu d-nul Goran in Bucuresti, doar si pentru ca l-am mai vazut de 5-6 ori live. Insa la Sziget era un spell nene. Eram 15.000 de oameni care dansam muzica balcanilor si are eclipsa de luna din acea seara a facut acest moment sa fie magic si suprarealist. Ajunsesem la Brecovic mai mult in virtutea inertiei. Doar nu era sa stau la REM care performau la aceeasi ora. 
Serj Tankian m-a cam plictisit si nu stiu cum, muzica lui a reusit sa adune si niste nori foarte neprietenosi deasupra insulei din Budapesta.
Ultima zi a festivalului a fost insa one of a kind. Am stat 4 ore pe insula Margit, insula vecina celei unde se tine festivalul si ne-am balacit in niste foarte placute piscine cu valuri, bubbles si curenti care te invarteau printr-un labirint. Si ca un anticapitalist si anticonsumerism ipocrit ce sunt, in tot aceeasi zi am reusit sa cheltui o gramada de parale pe haine, incaltari s.a.m.d. 
In fine, ziua s-a terminat magistral cu The End of The American Dream, noul disc al batranului jamaican Lee "Scratch" Perry, disc pus in scena impreuna cu mai tanarul producator britanic Adrian Sherwood, care facea el ce facea pe intrumentele alea de-ti inmultea intensitatea tripului si te plimba prin dimensiuni paralele. Sziget-ul de anul asta mi-a bagat o pasarica in cap. Sa-mi las din nou plete, dar de data asta sa-mi fac si dreads, ceea ce cred ca intr-un an, maxim...o sa se intample.
A urmat apoi Praga, cel mai oras din cele cateva pe care le-am vazut. Primul moment care m-a impresionat a fost normalitatea oamenilor cu care imparteam un ambuteiaj. Era de ajuns doar sa dau semnal si eram linistit sa trec de pe o banda pe alta. Apoi am ajuns in centru, unde am semnat pentru necontruirea scutului NATO anti-racheta la 50 km de Praga. Apoi am vazut in plin centru pe strada o expozitie de fotografii din 1968, cand rusii au invadat cu tancurile aceasta magica metropola. Am avut senzatiile grotescului si a groazei acelor momente. Pentru cei care citit acest articol si ati vazut Praga, incercati va rog un exercitiu de imaginatie. Si anume ca va aflati in una din superbele cafenele din Praga, degustati o cafea alaturi de o priveliste minunata si dintr-odata apar niste tancuri care distrug tot in jurul lor. Din nefericire lucrurile chiar asa au stat.
In fine, beri extraordinare. Ceea ce bem noi in Romania e apa chioara. Chelneri antipatici si nesuferiti, satui pana peste cap de turisti. Mult prea multe cafenele si restaurante imbietoare si mici hoteluri de 4-5 stele. Iar o plimbare pe Valtava cu vaporul, m-ai ales daca il ei pe cel cu orchestra de jazz, simti ce darnica este viata cu tine. Iar un apus de soare pe podul Charles, te confisca definitiv. Mai ales daca ai aproape saxofonistul care canta jazz, doamna in negru care iti infrumuseteaza spiritul cu acorduri de chitara clasica, sau orchestra care iti face inimca sa tresare de bucurie cu acorduri de swing si ani 20 si cu trompeta lor cu surdina. Dupa ce vizitezi celebrul castel cu catedrala gotica St. Vitus, cu cel mai mare muzeu de jucari din Europa si mai razi o bere privind la lebedele de pe Valtava ai sensatia ca te afli intr-un oras binecuvantat de D-zeu. 
Ne-am asezat pe o bordura la intrarea pe podul Charles, dupa ce am vizitat muzeul torturii sa ne tragem putin sufletul. Instinctiv am suflat praful de pe ea. Dar, ce surpriza pentru bucuresteanul din mine. Praful nu exista la Praga. Si atunci a fost momentul in care am facut comparatie cu orasul in coma in care locuiesc. Si, per total, nu vreau sa fiu carcotas, dar probabil ne-ar fi fost mai bine catolici.
Si langa noi era un grup de vreo 5 masculi din Finlanda si 2 fete vesele nevoie mare de bere din Noua Zeelanda care ne-au rugat sa le facem o poza. Aia a fost seara in care celebrul absinth cehesc nu ne-a aratat demonul verde, dar ne-a facut absenti la un moment dat. Are 70 de grade, nene.
Si apoi Viena. Oameni calzi pe strada care erau oricand dispusi sa te ajute cu informatii. Alt oras fara praf, in care se simte ceea ce se numeste capitala culturala. Recunosteai turistii dupa imbracaminte [adidasi, bermude, tricouri]. Caci vienezii cand se plimba seara prin centru, ies la costum. Iar cand dupa niste cladiri in plin centru mi s-a aratat deodata Stephandom-ul, am incremenit cu ochii la el. M-am asezat la o cafea si o bere la una din multele terase din jurul domului si il priveam siderat. Cred ca mi-a luat vreo 3 ore. Ca si catedrala St. Vitus si castelui Pragai si domul vienez m-a confiscat definitiv prin arhhitectura gotica, care imi pare devilish, mai ales prin constructia turlelor, si prin demonii sculptati care te privesc de la inaltimea acoperisului. Si deasupra acestura dainuie crucea.
Am ratat celebrele snitele vieneze, numite si urechi de elefant, dar nu mi-am refuzat 2 metri de carnati, nici supa de usturoi si, cine ar fi banuit, berile tavernelor. N-am ratat o prea scurta vizita la Shonbrunn si nici fucking shopping pe celebrul bulevard Maria Hilfer Strase si nicicum cafeaua vieneza care se serveste cu un pahar de lapte si unul de apa langa ea. Adevaratii bautori de cafea stiu ca dupa cateva guri ti se usuca gura si simti nevoia unei guri de apa. Iar chelnerii sunt mult mai calzi decat cei din Praga.
Un ultim drum al preliplului nostru european a fost in orasul Szeget, aproape de granita cu Romania. Oras frumos, verde, ai si ei dom-ul lor. Din nefericire nu am putut manca peste la cherhanalele de pe malul Tisei pentru ca nu vroia nimeni sa accepte euro...doar forinti.
Ajunseseram in Praga dupa 3 zile de Sziget Festival in Budapesta unde ne-am bucurat de cateva muzici extraordinare. Am vazut in sfarsit Sex Pistols live si doua zile am vorbit numai despre asta. Nefericirea mea a fost ca am pierdut Transglobal Underground cu Natacha Atlas. Curat ghinion, dar drumul Bucuresti-Budapesta s-a dovedit a fi almost a never ending road. Si am prins eclipsa dansand pe Mesecina cu Bregovic. Nu am niciodata entuziasmul sa ma duc la o cantare cu d-nul Goran in Bucuresti, doar si pentru ca l-am mai vazut de 5-6 ori live. Insa la Sziget era un spell nene. Eram 15.000 de oameni care dansam muzica balcanilor si are eclipsa de luna din acea seara a facut acest moment sa fie magic si suprarealist. Ajunsesem la Brecovic mai mult in virtutea inertiei. Doar nu era sa stau la REM care performau la aceeasi ora. Serj Tankian m-a cam plictisit si nu stiu cum, muzica lui a reusit sa adune si niste nori foarte neprietenosi deasupra insulei din Budapesta. Ultima zi a festivalului a fost insa one of a kind. Am stat 4 ore pe insula Margit, insula vecina celei unde se tine festivalul si ne-am balacit in niste foarte placute piscine cu valuri, bubbles si curenti care te invarteau printr-un labirint. Si ca un anticapitalist si anticonsumerism ipocrit ce sunt, in tot aceeasi zi am reusit sa cheltui o gramada de parale pe haine, incaltari s.a.m.d. In fine, ziua s-a terminat magistral cu The End of The American Dream, noul disc al batranului jamaican Lee "Scratch" Perry, disc pus in scena impreuna cu mai tanarul producator britanic Adrian Sherwood, care facea el ce facea pe intrumentele alea de-ti inmultea intensitatea tripului si te plimba prin dimensiuni paralele. Sziget-ul de anul asta mi-a bagat o pasarica in cap. Sa-mi las din nou plete, dar de data asta sa-mi fac si dreads, ceea ce cred ca intr-un an, maxim...o sa se intample.A urmat apoi Praga, cel mai oras din cele cateva pe care le-am vazut. Primul moment care m-a impresionat a fost normalitatea oamenilor cu care imparteam un ambuteiaj. Era de ajuns doar sa dau semnal si eram linistit sa trec de pe o banda pe alta. Apoi am ajuns in centru, unde am semnat pentru necontruirea scutului NATO anti-racheta la 50 km de Praga. Apoi am vazut in plin centru pe strada o expozitie de fotografii din 1968, cand rusii au invadat cu tancurile aceasta magica metropola. Am avut senzatiile grotescului si a groazei acelor momente. Pentru cei care citit acest articol si ati vazut Praga, incercati va rog un exercitiu de imaginatie. Si anume ca va aflati in una din superbele cafenele din Praga, degustati o cafea alaturi de o priveliste minunata si dintr-odata apar niste tancuri care distrug tot in jurul lor. Din nefericire lucrurile chiar asa au stat. In fine, beri extraordinare. Ceea ce bem noi in Romania e apa chioara. Chelneri antipatici si nesuferiti, satui pana peste cap de turisti. Mult prea multe cafenele si restaurante imbietoare si mici hoteluri de 4-5 stele. Iar o plimbare pe Valtava cu vaporul, m-ai ales daca il ei pe cel cu orchestra de jazz, simti ce darnica este viata cu tine. Iar un apus de soare pe podul Charles, te confisca definitiv. Mai ales daca ai aproape saxofonistul care canta jazz, doamna in negru care iti infrumuseteaza spiritul cu acorduri de chitara clasica, sau orchestra care iti face inimca sa tresare de bucurie cu acorduri de swing si ani 20 si cu trompeta lor cu surdina. Dupa ce vizitezi celebrul castel cu catedrala gotica St. Vitus, cu cel mai mare muzeu de jucari din Europa si mai razi o bere privind la lebedele de pe Valtava ai sensatia ca te afli intr-un oras binecuvantat de D-zeu. Ne-am asezat pe o bordura la intrarea pe podul Charles, dupa ce am vizitat muzeul torturii sa ne tragem putin sufletul. Instinctiv am suflat praful de pe ea. Dar, ce surpriza pentru bucuresteanul din mine. Praful nu exista la Praga. Si atunci a fost momentul in care am facut comparatie cu orasul in coma in care locuiesc. Si, per total, nu vreau sa fiu carcotas, dar probabil ne-ar fi fost mai bine catolici.Si langa noi era un grup de vreo 5 masculi din Finlanda si 2 fete vesele nevoie mare de bere din Noua Zeelanda care ne-au rugat sa le facem o poza. Aia a fost seara in care celebrul absinth cehesc nu ne-a aratat demonul verde, dar ne-a facut absenti la un moment dat. Are 70 de grade, nene. Si apoi Viena. Oameni calzi pe strada care erau oricand dispusi sa te ajute cu informatii. Alt oras fara praf, in care se simte ceea ce se numeste capitala culturala. Recunosteai turistii dupa imbracaminte [adidasi, bermude, tricouri]. Caci vienezii cand se plimba seara prin centru, ies la costum. Iar cand dupa niste cladiri in plin centru mi s-a aratat deodata Stephandom-ul, am incremenit cu ochii la el. M-am asezat la o cafea si o bere la una din multele terase din jurul domului si il priveam siderat. Cred ca mi-a luat vreo 3 ore. Ca si catedrala St. Vitus si castelui Pragai si domul vienez m-a confiscat definitiv prin arhhitectura gotica, care imi pare devilish, mai ales prin constructia turlelor, si prin demonii sculptati care te privesc de la inaltimea acoperisului. Si deasupra acestura dainuie crucea. Am ratat celebrele snitele vieneze, numite si urechi de elefant, dar nu mi-am refuzat 2 metri de carnati, nici supa de usturoi si, cine ar fi banuit, berile tavernelor. N-am ratat o prea scurta vizita la Shonbrunn si nici fucking shopping pe celebrul bulevard Maria Hilfer Strase si nicicum cafeaua vieneza care se serveste cu un pahar de lapte si unul de apa langa ea. Adevaratii bautori de cafea stiu ca dupa cateva guri ti se usuca gura si simti nevoia unei guri de apa. Iar chelnerii sunt mult mai calzi decat cei din Praga.Un ultim drum al preliplului nostru european a fost in orasul Szeget, aproape de granita cu Romania. Oras frumos, verde, ai si ei dom-ul lor. Din nefericire nu am putut manca peste la cherhanalele de pe malul Tisei pentru ca nu vroia nimeni sa accepte euro...doar forinti.Apoi a urmat drumul spre casa, fara de autostrazi si cu prima impresie neplacuta la intrarea in Romania...Arad.
Curand plec la mare, si apoi la munte, ceea ce ma face maxim de fericit.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
